AcasăBlogCe culori sunt la modă anul acesta?

Ce culori sunt la modă anul acesta?

Trăim vremuri care necesită încredere şi convingere. Acest tip de constanţă şi certitudine este exprimat de Pantone 19-4052 Classic Blue, o nuanţă de albastru solidă pe care te poţi baza întotdeauna. Albastrul clasic ne încurajează să privim dincolo de evident, să ne dezvoltăm gândirea”, a transmis Leatrice Eiseman, director executiv al Pantone Color Institute.

Experţii Pantone aleg de 20 ani culoarea care exprimă cel mai bine spiritul perioadei.

Dacă în 2019 culoarea predominantă a fost living coral, pentru 2020, Institutul Pantone rămâne tot în abisul mării și al oceanelor, anunțând că acestea vor fi sursa de inspirație. Așadar, albastrul dar și nuanțele de verde vor fi în centrul atenției.Totodată, experții în culoare de la Institutul Pantone vor să atragă un semnal de alarmă asupra crizei de mediu care ucide Marea Barieră de Corali (Australia) și să sugereze creatorilor de modă culorile inspirate de viață marină.

Alături de albastrul clasic, culoarea anului 2020 (culoarea pantone 2020), specialiștii au desemnat și o serie de nuanțe secundare, perfect complementare albastrului. Printre aceste culori se afla bineînțeles și verdele.

Verdele este o culoare naturală, deschisă, care semnifică acceptarea și deschiderea spre noi provocări. Este calmă, armonioasă, la fel ca și albastrul. Ele sunt considerate a fi nuanțe reci, însă de cele mai multe ori, pot reprezenta adevărate pete de culoare în peisaj, trezind interes.

Că tot am pomenit de verde, o nuanță de verde care își va spune povestea în 2020 este Neo Mint. Nuanța simbolizează optimism și îndeamnă la contemplație.

Să nu uităm nici de culorile clasice când ne alegem ținutele: alb, negru și nude. Cu siguranță nu vom da greș, cu ele. Indiferent de culorile în vogă, cel mai important aspect este să alegem ținutele care ne evidențiază personalitatea.

Poți alege să porți zilnic culoarea anului 2020. Vei putea îmbrăca rochii sau topuri în albastru clasic aproape în orice context. Profită de faptul că albastrul este oricum în viața ta aproape zilnic, atunci când alegi să porți blugi. Acum poți să-l faci mai interesant ca oricând și să fii la modă în același timp.

Cert este că natura este sursa de inspirație a anului 2020. Și ce poate fi mai plin de culoare și de veselie decât mama natură?

Liliana Damian
Liliana Damian
Iubitoare de oameni și de frumos, mereu cu zâmbetul pe buze, pozitivă și ambițioasă, Liliana s-a alăturat cu entuziasm proiectului famfam.ro având experiența unui magazin fizic, unde și-a câștigat aprecierea clienților. Considerând că "omul sfințeste locul" va găsi mereu cele mai bune modalități de a vă fi sprijin în alegerea produselor.
Articolul următor

Articole similare:

Simpozionul de Artă Textilă din iunie 2020 are și participanți din România

Simpozionul de Artă Textilă : Fiber Arts & Textiles Symposium, este un festival...

Top 10 seturi mamă-fiică ce vor fi atracția verii 2020 și vor stârni admirație

Atunci când am avut ideea de a ne nișa site-ul pe seturi de...

Ascensiunea seturilor asortate mamă – fiică

Asortarea hainelor mamă - fiică a fost din totdeauna un mod de a...

Abonează-te la Newsletter!

Dacă vrei să fii primul care află noutăți.

Rețele Sociale:

Articole Populare: